Ce veste a primit cea mai bună GIMNASTĂ din România! „Am aflat asta. Sunt foarte fericită”

Publicat: 13/07/2024, 09:38

Cea mai bună junioare de la gimnastică ritmică a primit vestea mult așteptată chiar înainte de startul Cupei Mondiale de la Cluj, acolo unde le face galerie senioarelor din lotul României.

Amalia Lică își trece în palmares încă o reușită. De această dată, nu sportivă, ci în plan personal. „Am aflat că am intrat la liceu. Sunt foarte fericită, am scris la toată lumea și pe cine a interesat și pe cine nu a interest. Voi fi la Liceul Anghel Saligny, profil sportiv și sunt foarte fericită, am avut media 9,67”, a declarat Amalia Lică, componentă a lotului național de junioare de gimnastică ritmică al României.

Amalia a completat: „Am învățat de la începutul anului școlar, din septembrie anul trecut și până în ultima zi. A fost cel mai greu examen al meu pe hârtie, dar la gimnastică este mult mai greu”.

Un nou aur pentru Amalia Lică! Ce a realizat pe plan personal

Sportiva va fi în tribună și le va face galerie colegelor sale mai mari la Cupa Mondială de la Cluj. „E foarte interesant să stai și să te uiți și să nu concurezi. De fiecare dată când merg îmi susțin colegele încerc să țip cât mai tare, să le încurajez cât pot de bine”, a mai spus ea.

Sportive din 20 de țări participă la Cupa Mondială de la Cluj-Napoca. Până duminică orașul Cluj-Napoca e gazda ultimei mari întreceri de gimnastică ritmică de dinaintea Jocurilor Olimpice.

Irina Deleanu, președintele Federației Române de Gimnastică, a vorbit despre acest turneu: „E cea mai mare competiție înainte de Jocurile Olimpice, este o întâlnire a starurilor la Cluj, acolo unde-i invităm pe toți iubitorii sportului de calitate să le încurajeze pe sportive, într-un adevărat spectacol al grației”.

Șefa de la gimnastică ritmică a completat: „Contează foarte mult publicul, pentru că un sportiv care se simte susținut de public chiar concurează cu plăcere și concurează mai bine. Este mai susținut emoțional. Noi ne mândrim cu faptul că la Cluj a fost sala plină și încercăm din an în an să atragem tot mai mulți spectatori în sălile de ritmică. Poate și cu aceste rezultate vom reuși să umplem sălile de ritmică atunci când organizăm competiții de mare anvergură cum ar fi Cupa Mondială, Campionate Europene sau Mondiale”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul atentatului asupra lui Trump, pas cu pas. Ce a făcut Thomas Crooks în ultimele...
Cât a plătit Elena, soția lui Ianis Hagi, pentru rochia de mireasă? Preţ ameţitor pentru...
FOTO. S-a lăsat de bătăi în cușcă pentru a face avere din imaginile cu ea...
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana...
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
Meteorologii Accuweather anunță că vine furtuna electrică în România. Pe ce dată exactă se întâmplă...
Cum arăta Shannen Doherty înainte de a muri: ultimele imagini cu actrița! Avea doar 53...
Cât costă îngheţata-colivă, desertul care a reuşit să fie mai comandată decât amandina sau savarina
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să...
RO-ALERT de furtună puternică și grindină în București! Ce alte zone ale țării sunt vizate...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Amenzi pentru șoferii prinși fără ITP! Când trebuie să facem Inspecția Tehnică?
Elon Musk promite 45 de milioane de dolari pe lună pentru alegerea lui Trump
GREȘEALA pe care o facem cu toții la AERUL condiționat! De fapt, nu este bine...
Amendă 7.000 de lei. Este ilegal dacă statul nu ți-a dat voie. Mii de români...
România, ținta propagandiștilor ruși. Răspunsul fulger de la București
„Înnebunea dacă nu se întâmpla”. Imagini „fierbinți” la Insula Iubirii. S-au ascuns în baie, dar...
Cine a fost primul, oul sau găina? Oamenii de știință au găsit răspunsul la cea...
Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că...
Mai mulți copii și aduți s-au intoxicat cu clor într-o piscină dintr-un hotel de lux...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am dus la bunăciunea asta în bar şi, după ce am...
Un nou spray nazal pentru Alzheimer elimină toxinele din neuroni